FEMEI PREMIATE LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „ELVIRA GODEANU” 2024

Din Inima iubirii. De aici scriu, de aici simt și de aici transmit. Aflu în permanență cum spiritul Femeii-Art(ist)ă se conturează în interiorul meu și încerc să mi-l apropii, să-l înțeleg, să-l amplific prin cunoaștere și prin har, prin bucuria tinereții și a darului de a mă regăsi printre Oameni. Mereu îmi imaginez că între numele și prenumele meu se întinde tot alfabetul lumii – de la A la Z, de la Scenă la public, de la Mine înspre Tine. În sfârșit, mai tot timpul este vorba despre un Joc. Și despre Minuni. Le vezi doar dacă începi să iubești.

Anna Zorilă – autor și critic de teatru.

Eu și teatrul…. cochetăm de vreo 45 de ani. La început nu prea înțelegeam ce înseamnă, dar îmi plăcea, mă atrăgea. Așa că am început să explorez și să aflu lucruri noi. Asta a dus la creșterea pasiunii și fascinației mele pentru teatru. Identificam o lume din care doream cu ardoare să fac parte. Am descoperit adevărul și libertatea. Libertatea în gândire, în exprimare, libertatea de a nu-ți impune limite. Pentru că teatrul înseamnă o permanentă căutare, o muncă necontenită și o cercetare continuă. Toate astea mă fac să mă simt vie. De aceea, pentru mine, este meseria ideală, iar Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu ” a devenit a doua mea casă.

Aveam o replică în spectacolul „Actrițele”: „Menirea actorului este să-l consoleze pe spectator. Noi suntem un fel de preotese care oficiază, pe scenă, ceremonii de binefacere.”

Nu știu în ce măsură reușesc să fac asta, dar ce poate fi mai frumos decât să respiri și să vibrezi împreună cu spectatorul, să împărtășești cu el povestea, emoția și magia?

Monica Sfetcu – Actriță a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”

Marta Strzałko este actriță, administrator, purtător de cuvânt și traducătoare în cadrul Teatrului Biuro Podrozy din Poznan, Polonia din anul 1989. Este co-creatore a tuturor producțiilor teatrului și actriță în mai bine de douăzeci de spectacole. A organizat și a coordonat proiecte internaționale ale teatrului dintre care „Teatru fără bariere” în colaborare cu Belarus, Cuba, Palestina, Irak. A participat alături de companie în festivaluri din toată lumea în orașe ca Roma, Atena, Buneos Aires, Chicago, Madrid, Sao Paolo, Seoul, New York, Singapore, Tel-Aviv sau St. Petersburg.

Este coordonatoarea secției de teatru din cadrul Universității Adam Mickiewicz, unde predă și organizează ateliere și cursuri cu minorități și tineri defavorizați. A susținut workshopuri în Ucraina, Iran, Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Grecia, Rusia și Polonia. A fost curatoare în cadrul Festivalului de Teatru Maski și în cadrul Festivalului în aer liber din Poznan. În 2008 a primit medalia „Gloria Artis” din partea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din Polonia.

Spectacolul ,,Ultimii” a reprezentat o provocare: de a crea un univers plastic care combină latura tenebroasă a unor personaje cu umanitatea altora. Am dorit prin spațiul creat să transpun spectatorul într-o iarnă friguroasă. Aceasta simbolizează societatea reliefată de Gorki, în care atât spațiul cât și sufletele personajelor sunt, sau se transformă treptat, în gheață. Ninsoarea și jocul fulgilor de zăpadă se potrivesc perfect cu puritatea personajelor tinere și amintesc de vremuri fără griji, sentiment cu care rezonăm mulți dintre noi, indiferent de generația în care ne-am născut. Decorul reprezintă un melanj între atemporalitatea dorită și elemente de arhitectură specifice perioadei. Am dorit să păstrez în gama cromatică a decorului și costumelor, acest efect de fotografie veche, alb-negru, combinat cu tonuri bleu stins.
În societatea zilelor noastre, femeia artist devine tot mai prezentă și vizibilă publicului. Dar în domeniul scenografiei, colegii colaboratori sunt preponderent bărbați. Astfel, pentru a materializa conceptul scenografic, este esențial să dai dovadă de profesionalism, cunoștințe tehnice temeinice, o eficientă comunicare cu întreg departamentul de producție, o bună organizare, dar și de umanitate. Pentru că, indiferent de poziția avută, artist sau nu, toți suntem sensibili sub masca pe care o afișăm.
Irina Chirilă – scenograf decor și costume

Să fii femeie-artist înseamnă, printre altele, să-ți găsești modelele undeva în notele de subsol, sau în edițiile revizuite ale istoriilor oricărui mijloc de expresie pe care l-ai alege. Iar apoi, în momentul în care te-ai decis că dorești să faci parte din fascinanta lume a creatorilor de vise, afli cu surprindere că „asta nu-i o meserie/meșteșug/chemare de femei”. Adică, în alte cuvinte, femeile inspiră pe alții, nu se inspiră din alții – femeile ajută la actul artistic, nu-l provoacă.

Și-atunci, inevitabil, femeile-artist pornesc pe acest drum riscant cu un sentiment de inadecvare. Acel sentiment de inadecvare care te face să sondezi în propria identitate, să te descoperi și să realizezi că vulnerabilitățile se pot transforma în putere, dacă găsești curajul să le materializezi în creație. A fi femeie-artist e un dar și un privilegiu.

Alexandra Felseghi – dramaturg

Scenograf, creator de costume pentru teatru și film, designer vestimentar, Doina Levintza s-a născut la 10 aprilie 1939 în București. A urmat cursurile Școlii de arhitectură „Ion Mincu” având de la mama ei talentul și pasiunea pentru arhitectură care s-au regăsit mai apoi în creațiile din lunga și prodigioasa ei carieră.

Încă din perioada când era angajată a Televiziunii Române, a semnat decorurile, dar mai ales costumele unor spectacole importante pe scenele teatrelor din București și din țară. Fiecare etapă a activității sale a fost legată de numele unui regizor, dintre cei mai importanți ai momentului. Colaborarea cu regizori din prima linie a teatrului românesc a continuat și după revoluție, mai ales în domeniul costumului unde „marca Levintza” a fost o garanție de succes. L-a acompaniat pe Andrei Șerban la realizarea spectacolelor „Trilogia antică”, „Livada cu vișini”, „Noaptea regilor”, apoi pe Mihai Măniuțiu realizând senzaționalele costume din „Richard al III-lea” de la Teatrul Odeon, dar și dintr-un lung șir de alte spectacole ale reputatului regizor. A format cu Cătălina Buzoianu un cuplu creativ de referință, semnând costumele pentru „Patul lui Procust” (Bulandra).

Urmărind drumul afirmării și succesul acestei mari creatoare se poate observa că, încă de la începutul carierei sale, Doina Levintza s-a remarcat nu numai prin talentul viguros, inepuizabil în privința capacității de a imagina, iscoditor în căutarea unor forme noi sau a valențelor ascunse ale materialului folosit, dar și a uriașei puteri de muncă. Conceperea, pe de o parte, dar mai ales execuția adeseori „propria manu” au dat împreună marca stilului Levintza, recognoscibil de la distanță în peisajul artelor decorative, scenografie sau modă.

M-am născut la malul mării de unde am plecat, scenografă “nomadă” străbătând țara, apoi alte țări în căutarea “Tinereții fără Bătrânețe” a teatrului. Am cunoscut culturi diferite, stiluri de viață, stiluri de teatru; m-am adaptat încercând să creez imagini, spații, personaje, stări. Teatrul este atelierul meu; relația mea cu el este una specială, diferită, particularizată; asta depinde mult de legătura care se creează între noi, de spațiu, atmosfera deci, și de oamenii care îl „populează”. Spectacolul de teatru este un “ÎNTREG” la care muncește o echipă numeroasă de oameni; cred că foarte, foarte importantă este comunicarea, modul în care ne armonizăm creația unul cu celălalt pentru a avea un limbaj comun.

Caut să exprim ceea ce simt, gândesc și imaginez în legătură cu un text, operă, propunere teatrală …Să fiu cât mai sinceră și exactă în exprimare, să creez la rândul meu stări, emoții și gânduri prin ceea ce fac. Eu văd cuvintele, frazele; o frază este deja un „spectacol” pentru mine. Când mi se vorbește sau când citesc, imaginile curg în mine ca pe un ecran de cinema, în zeci de diapozitive. Încerc apoi sa fixez aceste imagini, să le transpun și să le dăruiesc. “Vă dau bucurie curată!”, aceste cuvinte ale lui Constantin Brâncuși au devenit, încă de la începutul drumului, un crez pentru munca mea în teatru.

Carmencita Brojboiu – scenografă